Timişoara (în graiul bănăţean Cimişoara, în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănăţeni Timišvár; în traducere (lb. maghiară): „Cetatea de pe Timiş”) este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Timiş din regiunea istorică Banat, vestul României. în anul 2010, având 311.586 locuitori, era al doilea oraş ca populaţie din România. Numele localităţii vine de la râul Timiş (trecând actualmente la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.
Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti în 1212 sau în 1266. în 1175 este menţionat comitatul Timiş, dar sursele nu menţionează care este centrul economic şi administrativ al acestuia. în momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat în regatul ungar.

În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990. Cerinţele timişorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamaţiei, prin care se cerea ca foştii activişti ai PCR să nu mai poată candida la funcţii publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Stema municipiului a suferit cu timpul mai multe schimbări însă a păstrat mare parte din elementele caracterizante. în prezent stema oficială este tăiată în două părţi printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară este împărţită din nou în două părţi egale printr-o linie verticală. Deasupra stau 7 turnuri care simbolizează cele 7 provincii române. în partea din stânga sus, pe fundal roşu, peste valuri naturale un pod de aur cu două deschizături boltite, construit din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur. în dreapta sus, un turn de piatră având cornişe duble (fostul turn de apă al cetăţii), două ferestre rotunde la etaj, iar la parter o poartă pe care se vede o roată de fier neagră (moara de apă). în partea de sus a turnului se vad la stânga un steag purpuriu cu o cruce argintie, la dreapta steagul tricolor găurit, introdus după 1989, simbol al Revoluţiei pornite la Timişoara.
în jumătatea de jos, pe câmp albastru, la stânga pluteşte soarele cu chip uman iar la dreapta semiluna, simbol al trecutului oraşului sub stăpânire otomană. Dedesubtul lor se vede Cetatea Timişoara, cu clădirile publice şi industriale, înconjurat de citadele iar la poalele cetăţii curge canalul Bega. La mijlocul stemei se află un scut.

Cultură

Timişoara este un oraş multicultural, influenţat de diversele comunităţi etnice, în special de cea germană, maghiară şi sârbă, dar şi de cele bulgară, italiană şi greacă. Moştenirea culturală şi diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale oraşului. Cu cele peste 12 instituţii culturale profesioniste, Timişoara este, după Bucureşti şi Iaşi, al treilea pol cultural din ţară din punct de vedere al mărimii şi diversităţii ofertei culturale. O mare tradiţie o are teatrul timişorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Naţional, Teatrul German şi Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană şi maghiară. Cele trei instituţii împart aceeaşi clădire-simbol cu Opera Română.
Filarmonica Banatul întregeşte paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiţia oraşului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.
Patrimoniul cultural timişorean şi bănăţean este întregit de Muzeul Banatului, înfiinţat în 1872. Acesta adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte arheologice din Banat. Instituţia are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănăţean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Muzeul mai deţine şi cea mai mare colecţie de păsări şi fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuşi (înfiinţat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Judeţeană (1904), şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar şi numeroase galerii de artă, edituri, fundaţii şi asociaţii culturale. Printre galeriile de artă cele mai vizitate este Galeria Calina, aflată în centrul oraşului, promotor al artei tinere, loc unde expun atât artişti timişoreni, cât şi pictori consacraţi din ţară.

Patrimoniul arhitectural

Din punct de vedere arhitectonic, oraşul moşteneşte un amplu patrimoniu de monumente istorice (circa 14.500), totodată cel mai mare din ţară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru şi cele din cartierele Iosefin şi Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiţii îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul oraşului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu pieţe şi străzi drepte. Construcţiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colţurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influenţă vieneză, care a adus Timişoarei numele de „Mica Vienă”.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timişoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane şi spaţiile militare au fost demolate şi înlocuite cu bulevarde şi cartiere noi. în 1904, Primăria a înfiinţat postul de arhitect-şef şi l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale şi la introducerea stilului Art Nouveau, secession şi eclectic în peisajul urbanistic al oraşului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat şi arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric şi Iosefin păstrează intactă amprenta diversităţii etniilor şi meşteşugarilor care le-au construit. Se păstrează influenţa germană, maghiară şi sârbă. Clădirile nu depăşesc două etaje, sunt viu colorate şi foarte bogat ornate. în cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiţionale de şvabi bănăţeni: case mari cu front stradal, frumos ornate şi cu spaţii verzi în faţa caselor.
Ultimul curent arhitectural care influenţează vechiul oraş este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timişoarei sub administraţie românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradiţională românească, în stil moldovenesc. în perioada interbelică se construiesc şi noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influenţa stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.
Un farmec aparte este dat de parcurile şi spaţiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega şi în toate zonele oraşului. Din acest motiv Timişoara a căpătat numele de „oraş al parcurilor şi al trandafirilor”.

Premierele Timişoarei

• 1718 - deschiderea primei şcoli elementare din Cetate, prima din România;
• 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al României;
• 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al României, în prezent nefuncţional;
• 1745 - primul spital comunitar din România (cu 24 de ani înaintea Vienei şi cu 34 înaintea Budapestei);
• 1753 - Timişoara, un oraş cu stagiune teatrală permanentă (al treilea oraş din monarhia habsburgică, după Viena şi Budapesta);
• 1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
• 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
• 1819 - pentru prima dată în Europa Centrală, se administrează vaccinul antivariolic;
• 1823-1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timişoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene;
• 1847 - în curtea fabricii de bere are loc primul concert în afara Vienei al lui Johann Strauss, fiul;
• 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraş al României de azi;
• 1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
• 1881 – prima reţea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
• 1884 – primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
• 1886 – prima staţie de salvare din Ungaria şi România;
• 1889 – primul meci de fotbal european din Romania;
• 1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
• 1897 – primele proiecţii cinematografice pe teritoriul actual al ţării noastre;
• 1899 – al doilea tramvai electric într-un oraş din România de azi, după cel din Bucureşti, 1894;
• 1938 - Cornelius Miclos a inventat, în premieră mondială, prima maşină de sudat şine de cale ferată şi tramvai din lume;
• 1953 – singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană;
• 1989 – începutul revoluţiei române împotriva regimului comunist şi primul oraş liber din România.

Economie

Timişoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, o dată cu instalarea administraţiei habsburgice. Colonizarea cu şvabi, diversitatea etnică şi religioasă, reconstrucţia cetăţii dar şi sistemul legislativ favorabil proprietăţii private, au determinat formarea unui puternic ţesut de meşteşugari şi comercianţi. Acest ţesut de meşteşugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluţia industrială a început să se manifeste, Timişoara prezenta toate condiţiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovaţii ale vremii. Micile ateliere meşteşugăreşti au lăsat locul industriei mici şi mijlocii. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerţului, permiţând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre şi comerţul atât cu Europa dar şi cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. în 1857 la Timişoara a ajuns şi calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naţionalizarea, suprimarea proprietăţii individuale şi instaurarea economiei de stat planificate. Timişoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă. Au fost creaţi coloşi industriali în diverse domenii, în special în domeniile industriei chimice şi mecanice, coloşi a căror forţă de muncă a fost furnizată prin migrarea masivă a populaţiei rurale din zonă şi din restul ţării.

După căderea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice tradiţionale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timişoara continuă să furnizeze peste 3% din producţia industrială naţională. Caracteristic economiilor de piaţă avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timişoreană.
În ultimii ani, Timişoara a cunoscut o creştere economică semnificativă, datorată investiţiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timişoara "vitrina economică a României", referindu-se la numărul mare de de investiţii străine, considerate ca o "a doua revoluţie" prin care trece oraşul.
Capitalul străin investit la Timişoara provine în special din ţări precum Germania, Italia sau Statele Unite. Printre cele mai mari companii stabilite aici se numără producătorul de anvelope Continental, compania americană Solectron (telefonie mobilă, aparatură electronică), Dräxlmaier (componente auto pentru BMW), Linde Gas (gaze tehnice), Procter & Gamble (detergenţi), Nestlé (napolitane), GTM Logistics Europe.

Universităţi

Învăţământul superior are o tradiţie de aproape 100 de ani, odată cu înfiinţarea Politehnicii în 1920. De atunci şi până azi Timişoara a devenit cel mai important pol universitar din vestul ţării şi al patrulea ca mărime din ţară după Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.
Cele mai importante universităţi sunt:

• Universitatea de Vest
• Universitatea „Politehnica” din Timişoara
• Universitatea Banatului
• Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş
• Universitatea de ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara
• Universitatea Tibiscus
• Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir
• Universitatea Mihai Eminescu
• Universitatea Ioan Slavici

Personalităţi marcante

• Carol Robert de Anjou: în contextul tulburărilor feudale a mutat capitala Regatului Ungariei la Timişoara (1316-1323), unde a fost înmormântată prima lui soţie, Maria Ecaterina de Beuthen (în Biserica Sf. Ecaterina din Timişoara).
• Ioan Huniade (1387 - 1456), comite de Timiş, a avut reşedinţa în Cetatea Timişoarei, deţinută de familia sa până în 1440; a construit Castelul Huniade, cel mai vechi monument istoric din oraş.
• Paul Chinezu (1432 - 1494), comite de Timiş, conducător al trupelor bănăţene, luptător neînvins împotriva turcilor.
• Pelbartus Ladislaus de Temesvar (1430 - 1504), filosof creştin născut la Timişoara, activează în Budapesta la curtea regelui Matei Corvin.
• Claudius Florimund Mercy (1666 - 1734), guvernator al Banatului, a eliberat Timişoara de ocupaţia otomană, a reconstruit cetatea după model occidental, a colonizat-o cu şvabi şi a transformat-o într-un important centru economic şi capitală a Banatului.
• Nikolaus Lenau (Franz Nikolaus Niembsch Edler von Strehlenau), (1802 - 1850) poet austriac, unul din clasicii poeziei germane şi universale, născut lângă Timişoara, în comuna Csatad (Schadat) actualmente Lenauheim.
• Iosif Ivanovici (1845 - 1902), dirijor şi compozitor român, cunoscut pentru valsul „Valurile Dunării”.
• Carol Telbisz (1853 - 1914), primar al Timişoarei pentru aproape 30 de ani, timp în care a modernizat complet oraşul.
• Augustin Pacha (1870 - 1954), primul episcop al diecezei de Timişoara, a apărat drepturile catolicilor din Banat în faţa presiunilor naziste, într-o istorică audienţă la Hitler; disident anticomunist.
• Traian Vuia (1872 - 1950), inventator, pionier al construcţiei de avioane şi al aviaţiei mondiale, ulterior în Franţa, a prezidat Frontul Naţional Român, organizaţie de rezistenţă antifascistă, s-a născut în satul Surducu Mic, (azi parte din comuna Traian Vuia) în judeţul Timiş.
• László Székely (1877 - 1934), primul arhitect-şef al Timişoarei, autorul unui mare număr de clădiri semnificative din istoria oraşului.
• Bela Bartok (1881 - 1945), compozitor, pianist şi folclorist, considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului al XX-lea, pentru că a reuşit să realizeze fuziunea între naţionalism şi gândirea muzicală din acel secol.
• Francesco Illy (1892 - 1956), inventator al primei maşini automate de cafea, şi fondator al Illycaffè.
• Iosif Nemoianu (1894 - 1968), a fost fondator al Pediatriei Sociale din România anilor ’30. Decoraţie: Crucea „Meritul Sanitar” clasa I conferită prin Înalt Decret Nr. 1218.
• Johnny Weissmüller (1904 - 1984), actor, faimos pentru rolul său de Tarzan.
• Pius Branzeu (1911 - 2002), rector în perioada 1946 - 1976 la Institutul de Medicină din Timişoara, a studiat medicina la Facultatea de Medicină din Strasbourg, Franţa. A obţinut Doctoratul în medicină sub îndrumarea celebrului chirurg René Leriche cu teza Contributions à l’étude anatomo-clinique des artérites oblitérantes croniques şi a fost laureat al premiului „Louis Sencert” pentru cea mai bună lucrare de chirurgie. A fost extern (1931), intern (1934–1938) şi şef de clinică adjunct (1938–1939) în clinica chirurgicală condusă de René Leriche.
• Kherer Heinz (1913 - 2009), actor şi dramaturg, Ştefan Heinz Kehrer, personalitate legată indisolubil de istoria şvabilor bănăţeni, în general, şi de cea a teatrului german din România, în special, s-a născut în 1913 la Sânpetrul Mic (Totina) în Banat.
• Ştefan Kovács(1920 - 1995), antrenor al echipei Ajax Amsterdam.
• Ioan Holender (1935), cântăreţ, director al Operei din Viena.
• Iolanda Balaş (1936), dublă campioană olimpică de atletism, contează ca una din cele mai valoroase săritoare la înălţime ale tuturor timpurilor.
• Ioan Munteanu (1938), medic obstetrician cu numeroase realizări în domeniul reproducerii umane asistate: prima fertilizare in vitro şi a embriotarnsferului uman în Romania. înfinţarea şi organizarea primului centru de laparoscopie, chirurgie laparoscopică sş fertilizare in vitro din România.
• Richard Oschanitzky (1939 - 1979), Compozitor, arrangeur, pianist şi dirijor. A fost unul din cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz ai României.
• Peter Jecza (1939 - 2009), sculptor, profesor de sculptură la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest din Timişoara. Opera sa cuprinde peste 700 de lucrări în material definitiv, în special bronz. Expuse în galerii din Europa.
• Ana Blandiana (1942), poetă.
• Şerban Foarţă (1942), scriitor, traducător.
• Andre Spitzer (1945 - 1972), scrimer şi antrenor al echipei olimpice israeliene de scrimă la Jocurile Olimpice de vară din 1972, victimă a atentatului terorist palestinian de la Olimpiada din München (1972).
• Nicu Covaci (1947), fondatorul legendarei trupei de rock Phoenix.
• Murgu Corneliu (1948), tenor international.
• Mircea Baniciu (1949), membru al formaţiei Phoenix.
• László Tőkés (1952), fost paroh al episcopiei reformate, a jucat un rol important în declanşarea Revoluţiei din 1989.
• Richard Wagner (1952), scriitor, s-a născut în comuna Lovrin, judeţul Timiş.
• Herta Müller (1953), scriitoare germană, originară din Niţchidorf, judeţul Timiş, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură.
• Alexandru Tyroler, primul campion de şah al României.
• Ivan Simina, soprană, solistă la Wiener Staatsoper.
• Cornelius Miclos - a inventat în 1938, în premieră mondială, prima maşină de sudat şine de cale ferată şi tramvai din lume.